Cum se numeşte El şi cum cheamă pe Fiul său? Ştii tu lucrul acesta?

Cum se numeşte El şi cum cheamă pe Fiul său? Ştii tu lucrul acesta?
Cine* s-a suit la ceruri şi cine s-a coborît din ele? Cine** a adunat vîntul în pumnii lui? Cine a strîns apele în haina lui? Cine a hotărît toate marginile pămîntului? Cum se numeşte El şi cum cheamă pe Fiul său? Ştii tu lucrul acesta? (Proverbe 30:4)

Dar eu eram ca un miel blînd pe care-l duci la măcelărie şi nu ştiam planurile rele* pe care le urzeau ei împotriva mea zicînd: „Să nimicim pomul cu rodul lui, să-l stîrpim** din pămîntul celor vii ca să nu i se mai pomenească numele.” (Ieremia 11:19)

În scrierile originale este scris Yahshuah și nu un alt nume
Există dovezi arheologice că numele real al Mântuitorului este Yahshuah
Există dovezi că Crestinismul a adulterat numele lui Yahshuah în traducerile sale
SB – multe Bible Society, pretind a avea biblii cu numele original al Mântuitorului, care este Yahshuah

Nu* este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor. (Luca 12:2,3)

Aşa că, să nu vă temeţi de ei. Căci* nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. (Matei 10:26)

El descoperă* ce este adînc şi ascuns; El ştie** ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina. (Daniel 2:22)

Căci* nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină. (Marcu 4:22)

Fiindcă* nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină. (Luca 8:17)

De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti în ziua aceea că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă!” (Isaia 52:6)

Yah = Eu sînt - יהושע Yașua le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, Eu sînt.” (Ioan 8:58)

Shuah = MÂNTUIREA - Dacă aude cineva cuvintele Mele, şi nu le păzeşte, nu Eu* îl judec; căci Eu n-am** venit să judec lumea, ci să mîntuiesc lumea. (Ioan 12:47)

YahShuah = Eu sînt MÂNTUIREA

Observați, de asemenea, Numele Tatălui este in poporul și cetatea Lui.

Yah Tatăl = Eu sîntיהוה YaHWeH a zis lui Moise: „Eu sînt יהוה YaHWeH.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte יהוה YaHWeH, m-a trimis la voi. (Exod 3:14)

Poporul evreu-iudeu = Yahudah = A lui Yah - dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va* smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele  îl** voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. (2 Cronici 7:14)

Cetatea Yahrushalayim – Ierusalim - Căci iată că în cetatea* peste care se cheamă Numele Meu încep** să fac rău: şi voi să rămîneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămîne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pămîntului, zice יהוה YaHWeH al oştirilor. (Ieremia 25:29)

În vremea aceea, Ierusalimul se va numi „Scaunul de stăpînire a lui יהוה YaHWeH toate popoarele se vor strînge la Ierusalim în* Numele lui יהוה YaHWeH şi nu vor mai urma pornirile inimii** lor rele. (Ieremia 3:17)

Pentru meditație

„Fiindcă Mă iubeşte zice יהוה YaHWeH de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte* Numele Meu. (Psalmul 91:14)

De aceea şi  יהוה YaHWeH L-a* înălţat nespus de mult şi I-a** dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca* în Numele lui יהושע Yașua, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de sub pămînt, şi orice* limbă să mărturisească, spre slava lui  יהוה YaHWeH, Eylohim Tatăl, că יהושע Yașua haMaşiya este Stăpînul. (Filipeni 2:9,10,11)

După cum ați văzut în versetele de mai sus, Creatorul a dat un nume și nu două, nici trei, nici mai multe. Rețineți că în Scriptură, ori de câte ori, numele este singular și nu la plural, prin urmare in Scripturile Crestine, ca un exemplu, in rugaciuni, cantari si slujire se invoca un titlu, si nu un nume, si anume - Doamne (Plural Feminin) – la fel si Domnul – Baal, care nu este un nume ci un titlu, prin urmare o inchinare fara nici un sens.

În nimeni altul nu este Mîntuire: căci nu* este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim Mîntuiţi.” (Fapte 4:12)

Iată câteva versete și exemple pentru reflecții:

„Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de stăpînire al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana. (Apocalipsa 2:13)

Oricine* crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui יהוה YaHWeH. (Ioan 3:18)

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20)

şi* orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru că Tatăl a proslăvit pe Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. (Ioan 14: 13-14)

יהושע Yașua a răspuns: „Băgaţi de seamă* să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt  mîntuitorul” şi „Vremea se apropie.” Să nu mergeţi după ei. (Luca 21:8)

„Ştiu*lucrul tău: iată, ţi-am pus înainte o uşă** deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvîntul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu. (Apocalipsa 3:8 )

Deci, numele lui este יהושע Yașua = YahShuah, unic, in ebraica, nu greaca sau latina.

Am căzut cu toţii la pămînt; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Şaul, Şaul, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vîrful unui ţepuş. (Fapt.Apost. 26:14)

Manipularea si dovezile ca numele Isus este acelasi cu יהושע Yașua, este o minciună ! În cazul în care, în Romania numele tau este : Ioan, Petru sau Pavel și in Statele Unite ale Americii numele tau in actele Americane este Ioan, Petru și Pavel, astfel dar când ajungi la orice aeroport din lume și te intreaba care este numele tau, iar tu raspunzi ca te cheama Juao - Pedro sau Pablo și autoritatile vad ca în document este Ioan si nu Juao, asigurați-vă că, dacă insistati ​​să continuati sa nu pronuntati numele din Pasaport, s-ar putea să fiti reținut și sa fiti considerat ca o persoană anormală.

Același lucru se va întâmpla cu înregistrarea oricărui document în birouri de registru, secții de poliție, etc. Pentru că numele nu se Translateaza=Traduce ! Dacă ai pus copilului tau numele John în limba engleză sau Ioan în romană, oriunde în lume primesti o a doua cetatenie, numele lui  in acte va fi acelasi pe care l-ai pus. În ceea ce privește numele, el trebuie să fie în conformitate cu țara în care este înregistrat. Deci daca Mantuitorul sa nascut in Israel, dintr-o mama evreica, atunci Numele lui trebuie sa fie acelasi, יהושע - Yașua si nu Isus - inventia Crestinismului.... ca si asa zisul Hristos=Zeul de Aur, in loc de Mesia=HaMashiya.

Ea va naşte* un Fiu, şi-I vei pune numele יהושע Yașua, pentru că El** va Mîntui pe poporul Lui de păcatele sale. (Matei 1:21)

Ci* voi veţi primi Putere, cînd Se va coborî** Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi veţi fi Martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pînă la marginile pămîntului. (Faptele Apostolilor 1:8)

Yahshuah - יהושע Yașua este adevăratul nume al Mântuitorului care a fost pronunțat în acele locuri de ucenicii si urmasii lui יהושע Yașua, până la marginile pământului, si care este la fel si pentru noi! Numele - Isus - este o alterare, care a venit la mulți ani mai târziu, la fel a fost introdus in Sfintele Scripturi intentionat pentru a se denatura adevarata inchinare.

Şi acum, ce am să fac aici zice יהוה YaHWeH cînd poporul Meu a fost luat pe nimic? Asupritorii lui strigă de bucurie – zice יהוה YaHWeH şi cît e ziua de mare este batjocorit* Numele Meu. (Isaia 52:5)

I - sus - latina = "Eu sunt" un = cal sau porc

Cât de des vorbești acest nume ? Eu vă spun, că fonetic - sus - în ebraică este cal, și "coincidență" – porc - in latină și greacă. Prin urmare, în portugheză sau poate si in alte tari, cu mult timp in urma, evreii, deorece ei nu mancau carne de porc, erau numiti porci, sau porcine.

Atunci noi ne vom bucura* de biruinţa ta şi vom flutura steagul în** Numele lui יהוה YaHWeH Eylohim(Atotputernicul) al nostru. יהוה YaHWeH să-ţi asculte toate dorinţele tale! Ştiu de acum că יהוה YaHWeH scapă pe unsul* Său şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel sfînt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.

Unii* se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi** ne bizuim pe Numele lui יהוה YaHWeH Eylohim al nostru. Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare. (Psalmul 20:5-8)

Mântuirea vine din aceeași limbă de creație, care este ebraica (limba sfânta), de asemenea, utilizata în comunicarea Tatalui ceresc cu profeții, dupa cum am văzut în "Faptele Apostolilor 26:14", cu "Paul-Shaul" a vorbit în ebraică, astfel numele păgâne sunt o  blasfemie. Amintindu-vă că Tatăl a creat totul, dar El precizează ca lucrurile trebuie sa fie după voia Lui, pentru cei care doresc să-l servească. Pentru că, oricine asculta are și intelepciune de la El.

În conformitate cu explicația din "Apocalipsa 17:15" si  "Apocalipsa 13:1" Eu întreb: Care este numele in gura națiunilor, reprezentata ca o mare ?,  de unde va iesi fiara ? Un lucru știu, în cazul în care nu este Isus, atunci va fi cineva de aceeași origine și cu același număr.

Apoi mi-a zis: „Apele* pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt** noroade, gloate, neamuri şi limbi. (Apocalipsa 17:15) 

Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o* fiară cu** zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. I s-a dat o gură* care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci** şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui  יהוה YaHWeH, să-I hulească Numele, cortul* şi locuitorii cerului. (Apocalipsa 13:1,5-6) 

Latinescul Dumne-Zeu = DiVuS, precum și grecescul διϝος = divin a venit de la proto-indo-europeanul, deiwos = divin, aceeași rădăcină ca Dyeus, zeitatea principala a panteonului indo-european, de asemenea, înrudit cu grecescul Zευς =Zeus, Zeu. La fel si in epoca clasica latină, Zeificata, și adorata de către păgâni, rezumând Deus = Zeus = Jupiter

În Bibliile care circulă astăzi, în Faptele Apostolilor 14:13, Faptele Apostolilor 19:35 sunt scrise Zeul în alte Jupiter, astfel încât acestia sunt aceiași Zei păgâni.

Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor şi voia* să le aducă jertfă, împreună cu noroadele. (Faptele Apostolilor 14:13)

Dar cînd l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!” Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer?

Pavel si Barnaba nu au acceptat aceste nume de Zei, pe cand astazi Crestinismul ai adora, iar unii dintre slujitori cand aud de Numele Sfinte se infioara, prefera sa traiasca in traditie, nu accepta o schimbare, Ei se considera “Statornici” in inchinarea la Idoli, imbatati de sponsori care calca Shabbatul si de numele care le merge inainte, si care continua, vrajiti de invataturile lui Simon Magul, pe care le mostenesc din cultele din care au iesit.

Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mînuia Cuvîntul. Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor şi voia* să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.         
    
Apostolii Barnaba şi Pavel, cînd au auzit lucrul acesta, şi-au* rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului şi au strigat: „Oamenilor, de* ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem** oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la♦♦ יהוה YaHWeH cel, care* a creat cerul, pămîntul şi marea şi tot ce este în ele. יהוה YaHWeH* în veacurile trecute, a lăsat pe toate popoarele să umble pe căile lor, (Faptele Apostolilor 14:12-16)

Să păziţi* tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele** dumnezeilor: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră. (Exod 23:13)

În ziua aceea, zice יהוה YaHWeH, Îmi vei zice: „Bărbatul meu!”, şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpînul meu!” Voi scoate* din gura ei numele baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume. (Osea 2:16-17)

Să* n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi Poruncile lui יהוה YaHWeH, Eylohim al vostru aşa cum vi le dau eu. (Deutr. 4:2)

După cum tocmai ați văzut, Crestinismul cu fiicele sale (Bisericile si Cultele) au adaugat, au luat, au pictat și cioplit … proorocesc in aceste nume … fabrica Biblii cu aceste nume false de Zei … manipuleaza prin vorbiri in limbi in Numele Zeului si a Domnilor, prin cântece si rugaciuni la Doamne(plural feminin) ...etc. Citeste :

„Eu* sunt יהוהYaHWeH Cel Atotputernic, Mîntuitorul tău care te-a scos** din ţara Egiptului, din casa robiei. Singurul tău Atotputernic. Să* nu-ţi faci dumnezei ciopliți, ori vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul; ca sa-i pui alături de Mine. Să nu-ți faci nici un dumnezeu.

Să nu* te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, יהוהYaHWeH Cel Atotputernic al tău, sunt Atotputernic gelos** care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc. Să nu iei un nume deşert drept Numele lui יהוה YaHWeH Cel Atotputernic al tău; căci יהוהYaHWeH nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.  (Exodul 20:3-5,7)

vezi să nu* te laşi prins în cursă, călcînd pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: „Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor? Şi eu vreau să fac la fel.(Deuteronom 12:30)

Dar prorocul* care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvînt pe care nu-i voi porunci să-l spună, sau care va vorbi** în numele dumnezeilor, prorocul acela să fie pedepsit cu moartea.” (Deuteronom 18:20)

Daniel a luat cuvîntul şi a zis: „Binecuvîntat* să fie Numele lui יהוה YaHWeH Eylohim, din veşnicie în veşnicie! A Lui** este înţelepciunea şi puterea.El schimbă vremurile* şi împrejurările; El răstoarnă** şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi! (Daniel 2: 20-22)

Poate merge lumina și întunericul împreună ? Nu ar trebui să fim in lumina, ca întunericul sa nu mai existe ? Astfel dar : יהוה YaHWeH nu ţine seama de vremurile* de neştiinţă şi vesteşte acum** tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; (Fapte 17:30) Împotriva faptelor nu există argumente.

El a strigat cu glas tare şi a zis: „A* căzut, a căzut Babilonul cel mare!** Este un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte; pentru că toți păgînii au* băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii** pămîntului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi* din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! (Apocalipsa 18:2-4)

De aceea* pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi** Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar* de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 10:32,33)

"Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși." (Matei 22:14)

Faci parte din puțini ales?

"Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece." (Luca 21:33)

"Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi"

Fii cu ochii in patru inaintea Lui si asculta glasul Lui; sa nu te impotrivesti Lui, pentru ca nu va va ierta pacatele, caci Numele Meu este in El. (Exod.23:21)

" Apoi* le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi** propovăduiţi Evanghelia la orice Om ”. (Marcu 16:15) Shalom Israel !!!

Comentarii

  1. Este impresiv și vrednic de crezare ...dar! vezi cum bine sa zis TRADIȚIA c-tină și pozițile religioase dobîndite sau acaparate fac pe cei mai mulți să disprețuească Numele mai presus de orice NUME -YHWH și preferă erezia Simionită Chiar dacă e în joc însăși MÎNTUIREA lor.
    La fel uni de fapt acceptă Numele Sfinte Numele YHWH dar în loc de Tetragramă au înlocuit cu sextagrama ENGLEZĂ , Ei resping Autenticitatea Tetra gramei YHWH (YAUE) și introduc
    Sextagrama Engleză chiar dacă e vorba de limba romînă sau o alta .
    Adevărul este că fiecare popor trebue să pronunțe tetragrama Sfîntă YHWH (YAUE) în acordanță cu originalul Evreesc și nu Englezesc ...Chiar dacă transliterația (Sunetul cuvîntului)
    se scrie cu literile cutărui sau cutărui popor - Sunetul tetra gramei ( NU SEXTAGRAMEI) este acelați deci YHWH ( YAUE) Noi nu putem, nu avem dreptul să impunem SEXTAGRAMA
    YaHWeH (Engleză) în detrimentul TETRAGRAMEI YHWH. Este acceptabil scrierea transliterației YHWH cu șase litere pentru vorbitori de Engleză ...cum va scrie un RUS sau un Chinez? tot Englezește?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Atunci si cei ce se tem de Yahweh au vorbit adesea unul cu altul; Yahweh a luat aminte la lucrul acesta si a ascultat; si o carte de aducere aminte a fost scrisa inaintea Lui, pentru cei ce se tem de Yahweh si cinstesc Numele Lui.(Maleahi 3)